Prin somn auzi cum ramuri mari se scoală
Și-ți cresc pe umeri ca pe crengi de foc.
E ceasul când, zvâcnind în noaptea goală,
mai sus de ramuri, tainele se coc.
Trosnesc pe uliți pietrele de ger.
Ce Sfarmă-Piatră vine să le sfarme?
Lățos se culcă vântul și adoarme
ca un dulău cu labele pe cer.
Nu numai că m-am spălat
dar m-am şi parfumat
când mă vor desface
să nu le fie silă de mirosul meu.
Ardealul, starea mea de spirit
Cu care mă gândesc la ţară,
De parc-aş respira lumină
Şi existenţă milenară.
Aveam de mult o bănuială împotriva mea
şi astăzi m-am ţinut toată ziua după mine
La o distanţă care să nu bată la ochi.
(La Fontaine)
Jupân corbul câştigase
Din negoţul ce-apucase
Un bun chilipir de caş,
O dihanie de cioară,
Ce-i dăduse naiba-n gând?!
Să ia fulgi de alte păsări,
Să iasă la zbor cântând.
Uiet, urlet s-aude! colcăie, sare pământul,
Tremură, zguduie, saltă, colcăie, crapă, plesneşte.
Zguduie iar, răstoarnă; trosnet, ţipăt s-aude,
Spontaneu lumea se-nchină. Domnul trece-n mânie.
S-ar putea ca într-o a şaptea dimensiune
Soarele să fie un chibrit cu care Cine Şte Cine
Îşi va fi aprinzând ţigara,
Şi mai mult nu va ţine.
Greieri cântă în iarbă.
Privighetori, în pădure.
Ciocârlia, în înaltul cerului.
Dar glasul leului se aude de departe