Si primavara parca era alta,
curgea si luna altfel pe zaplaz . . .
Pe-atunci nu ne cioplise-n stanci cu dalta
mesterul timp, nici frunte, nici obraz.
Viata noastră-ascunde-adese
într-un colț de paradis
scrisori ce nu ne-au fost trimese
de-o mâna care nu ne-a scris.
Ochi, strălucitoare stele,
Ochi frumoşi ce-mpodobiţi
Cerul visurilor mele,
De ştiţi şi voi să minţiţi,
Departe nu alerg ca râul,
Căci cine uită se destramă.
Cu roua spicului sub pleoape
Tăiaţi, departe, scânduri cu proaspete răşini
Să treacă după-amiaza prin dinţi de fierăstraie.
Atunci, ciorchini de coacăz, sub garduri, la vecini
Vor tremura din umbră că vrejul li se taie
Prinţul căzând de pe cal
striveşte-n cădere un înger.
E sentimentul total
pentru care azi sânger.
Sunt bolnav. Mă doare o rană
călcată-n copite de cai fugind.
Invizibilul organ,
cel fără nume fiind,
Îmi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neştire.
La patul vecinului meu
A venit az-noapte Dumnezeu,
Cu toiag, cu îngeri şi sfinţi,
Erau aşa de fierbinţi,
Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vântul. Afară era ploaie.
Şi mi-am săpat odaia departe sub pământ.