Intrat-a noaptea-n burg, fara de vama.
Si-i dat sa ninga iar sub ore sure.
Tanjesc pe stresinile catedralei
medievale duhuri de padure.
Eu nu te văd, ci te imaginez într-una
şi nu te aud, ci te murmur, te cânt
Te-mpodobesc pe tine stăpână, stăpâna
vieţii mele şi vieţii lui "Sunt".
Stele, constelaţii, universuri,
cămăşi ale singurătăţii unui Zeu;
munte, deal, câmpie, mare,
sărăcăcioase cămăşi ale cuvântului,
Când am pornit, ştiam doar că-i departe
Şi-i tare greu de-ajuns unde voiam;
Dar unde-i acel unde nu ştiam
Căci nu-l găsisem încă-n nici o carte.
Pe subt umbrele de frasini, la fîntîna din pădure
Vin, Surată, vin.
S-adunăm culbeci de aur, să umplem cofiți cu mure,
Și din fugă, peste umeri, sărutări badea să-ți fure,
Pe cap cu veștedă cunună,
Cu ochii mari sub gene plînse,
Cu brațele de sine strînse,
Privește, mută, către lună,
Floricică, floricea!
Când eram pe vremea mea,
Câte trei mândre aveam,
Cu tustrele mă iubeam,
Cu tot întregul meu amar,
cu munţii de suspine,
cu plânsul fără de hotar,
Iisus, eu vin la Tine!
Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.
Să nu uiţi cerul, când prea lina
îţi pare clipa pe pământ,
căci clipa pe pământ e-o clipă,
s-a dus pe-un fulger luat de vânt.