Mi se-arată primăvara
printr-un ochi de geam,
cu versuri tipărite-n
destin de anotimp...
Încondeiază norii bolta străvezie
Sorbind cu saț hiadele, lumina-n palme
Și-și varsă lacrimile pe-o vară târzie
Privite în tăcere de zările calme.
De sub cortina nopții se-aude-o bătaie
E vântul, ce-și poartă poemele pe umeri
Și le răspândește-n vis pe aripi de ploaie
Sub genele pline de gânduri și de temeri.
Îmi port văpăi de pași înflăcărați spre tine
Toamnă scăldată-n urzeală arămie
Cu amintiri amare prinse-n vis de frunze
Pictate de-un penel pe siderale pânze.
De sub cortina nopții se-aude-o bătaie
E vântul, ce-și poartă poemele pe umeri
Și le răspândește-n vis pe aripi de ploaie
Sub genele pline de gânduri și de temeri.
În foșnetul pădurii tainic se răsfață
Silfide hialine din neant ivite
În zboruri purtate prin pulbere de ceață
Prin vântul nopții mut, răzbat neistovite.
Am găsit o liră veche într-un pod,
Unde timpul s-a oprit într-un punct
Se-aude melopeea lui Orfeu
Și lacrimile de fier ale lui Pluton zeu
Aspru vânt ce prevestești
Primăvara târzie
Aduci pe aripi pământești
Adieri de poezie.
Te înalți domol pe bolta albăstrie
neostenit... ori de-i limpede și vie
ori de norii plumburii, e tăinuită,
Dar, ne faci, lumina ta nemărginită.
Păstrează-n tine gingășia unui copil
Ce te face să crezi că orice e posibil
Să zbori pe aripile unui curcubeu
Și să-nalți cu bucurie un zmeu.