Unde-s frunzele-pădurii? S-au pierdut.
Unde-s norii, călătorii? S-au pierdut.
Unde-i râul ce ne-a dus copilăria
Pe oglinda lui de gheață? S-a pierdut.
o doamne cât de frumos este cerul
cât de frumoasă topirea
cât de albastră iarna
Acum, că mi-a fost dată la o parte
albeața de pe ochi, aceea care
mă făcea să nu mai văd adevărul,
pot să aștept în deplină liniște.
Sufletul tău funcționează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flăcări curate.
Plăsmuiri din basme
M-au împresurat?
Aripi de fantasme
Poate-au scuturat
Într-un amurg, sunt ani de-atunci, mi-am zgâriat
stăruitor
în scoarța unui arbor numele
cu slove mici, stângace și subțiri.
În țara lui Mură-n Gură,
Totu-mi este pe măsură.
Când mă scol de dimineaţă,
Nu la șapte, ci la zece,
Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
Vederea lumii se-ndumbrea, când noi
ne sărutam în piețe și în scuaruri
Un aer mat ne-nfășura, și nimeni
nu ne-a lovit vreodată cu privirea.
O să plouă
Își zice Dumnezeu, căscând,
Și privind la cerul fără pic de nor,
Mă cam încearcă reumatismul