I
Pe unda neagră, lină, în care stele dorm,
Ofelia cea albă pluteşte-ncet, culcată
În padurea de cristal
Ca un alb decor de teatru,
Stau copacii vertical
(Trei plus douazeci si patru).
Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.
Peste fagi cu varfuri sure
A cazut amurgul rece.
Inserarea muta trece
Furisata prin padure.
Dumnezeu a cuvantat:
, , Sapte zile-n saptamana
Eu v-am dat.
Sase zile-s de lucrat, Dar a saptea sa va fie
Am sa merg mai înspre seara
Prin dumbravi, ca mai demult,
În priveghetori sa-mi para
Glasul Linei ca-l ascult.
Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mai placut,
Ca eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Stateam pe gânduri, eu si gloata.
La roata morii ne uitam
Si de-n zadar ne framântam,
Ca de-adevar noi tot nu dam:
Rindunica a sosit,
Primavara vine,
Iata mugurii-nverzesc,
Gradinitele-nfloresc
Supt un mal legata plută,
Se mai mişc-abia. Duios
Geme apa-n veci zbătută
Ca prin vis, sub iaz la moară.