- Am învățat să trecem peste valuri,
Iubirea mea, și tot n-a fost de-ajuns,
Un an plăpând pășește prin portaluri
Mirat și el că n-am găsit răspuns
“Viaţa nu depinde decât de speranţa pe care i-o dai.”
- Plecările nu-nseamnă că renunț,
Ci pur și simplu vreau să simt esența
- Ninge peste pragul primăverii mele
Şi aud oftatul fugilor căzuţi,
Ninge cu păcate şi cu praf de stele
Peste îngeri palizi, peste deţinuţi.
- Ninge cu sângele albastru
Al unor regi fără regate,
Cu flori de măr şi alabastru
În noaptea plină de păcate.
- Noi niciodată nu ne-am fost de-ajuns
Cât să strigăm: destul, suficient!
Ne-am căutat şi neaflând răspuns
Am renunţat. De-ar fi substituent
- Sfârşit de an şi-i iar Crăciunul, Doamne,
Şi iar pe fânul ud o să te naşti,
Petrecem împreună veri şi toamne,
În primăveri te răstignim, de Paşti.
- E cea mai lungă noapte din anul ce se stinge,
Închide, deci, oblonul să nu aud cum ninge.
Mă doare plânsul ăsta al anului ce moare,
- Iar te-am visat la miezul nopții goală
Sub bradul de Crăciun printre cadouri,
Un ursuleț maro, fără sfială,
Te cerceta flămând dintre tablouri.
- Am plecat departe, într-un vis ferice,
Ca să-ţi fiu alături. Nu mă contrazice!
Nu-i de-ajuns cu ochii să-mi atingi făptura,
- Ți-aș recita sub brad o poezie
De-mi dărui Noaptea de Crăciun întreagă
Și-or să rămân-apoi numai o mie
De nopți în care Moșul să aleagă