Păstrez în filele Amintirii
Imaginea-ţi candidă, clară
Ca un boboc de crin, suavă,
Mai stărui în fiinţa mea,
Carafa din care-am sorbit împreună
otrava primului sărut
am spart-o, nu mai era de nimic bună,
era o carafă din lut.
(unui prieten plecat pe lumea cealaltă)
Pe-aici sunt toate cum le ştii:
Din ziua-n care ai plecat,
Iubirii să cutezi să-i spui pe nume,
Cu adevăr şi-ncredere să o dezmierzi,
Să lupţi s-o aperi de ce-i rău în lume
Şi-n felu-acesta, nu ai cum s-o pierzi.
Mergând prin lume fără ţintă,
Din toate părţile auzeam
Cum Viaţa fremăta divin.
Urlau, de dragoste, în mine,
Din depărtare
am auzit,
rostită cu glas de dor,
înflăcărata-ţi chemare.
O pasăre, ţipând, a-njunghiat
Tăcerea răcoroasă a-nserării.
Erau de faţă norii coloraţi
Ce-nchipuiau picturi deasupra zării.
Tu, suflet nomad de poet
în luptă cu Viaţa,
pictezi pe al inimii şevalet
iubirea de oameni şi de frumos.
Corcoduș crescut pe coastă,
M-a prins dorul de nevastă,
M-a prins dorul deodată
De nevasta mea plecată.
Prin locurile dragi revin
Când dorul prinde să mă poarte.
Pe drumul lung din vechiul parc,
Cu grijă, calc pe frunze moarte.