Pe-un petec de pământ îmi scriu sentința
Mă leagă amintiri de vechiul lut
Îmi strig prin gesturi oarbe neputința
Regretul greu că-n lume m-am născut..
Desmorțitu-mi-am privirea ignorând monotonia,
Contemplam fără cuvinte mohorâtele alei..
Erau triste..însă mie îmi vorbea doar nostalgia
Toamna și-a intrat în drepturi..am simțit prezența ei!
Iubirea e o vrajă ce te încorsetează
Cu zâmbete și lacrimi, și gânduri în derivă..
Se naște pasiunea și sufletu'-ți dansează
Cu gustul amăgirii te lupți deopotrivă!...
M-a trezit suava-ți voce ce-a valsat pe-ntâia rază
Așternuturile calde trupul încă mi-l sărută
Nările îmi sunt în transă sub parfumu-ți ce vibrează
În întreaga încăpere...Simt prezența ta placută..
Mi-am simțit pleoapa umflată..nu de plâns ci de nesomn..
Căci pe fiecare stea împletit-am câte-un gând..
Într-o lume-a veșniciei am uitat să mai fiu om
Mi-am lăsat doar amintirea să mai zburde pe Pământ!
Îmi netezește tâmpla o frunză ruginie..
Nu știu când vântul toamnei a smuls-o din copac
Și mi-a suflat-o-n creștet..cu gânduri să mă-mbrac..
Știu doar atât: că toamna prin ea-mi vorbește mie!..
S-a trezit din somn orașul..în răcoarea dimineții
Aerul miroase-a toamnă..vântu'-adie-ncetișor
Frunze palide pe ramuri spun adio tinereții
Deșteptându-mă din somnu'-mi..greu pricep tristețea lor..
A fost numai o privire..m-ai întemnițat pe dată
Paznicii dorinței tale au fost tandre mângâieri
Cu cât mă atragi spre tine, cu atât mai condamnată
Imi simt inima..Se zbate de atâtea îndoieli..
Mi s-a-mbolnăvit cuvântul..îl simt trist, îl simt departe
Se îmbracă cu penumbre..nu se lasă vindecat
Gura-ncearcă să-l învie..dar suspină-n slabe șoapte
Mor ideile în fașă..gândul iar mi-a abdicat!
Despre dragoste și viață mulți au scris..și vor mai scrie..
Despre sat, despre natură, despre oameni fericiți
Unii-au scris despre durere..și au plâns în poezie
Alții au descris destinul unor oameni necăjiți..