Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXLI

Cine sunt eu? O întrebare
Ce o ignor sau chiar mă doare
Tot căutând de ani răspuns
În gândul cel mai nepătruns

cred că am reușit
să demonstrăm
teoria corzilor
când am împărțit

Eu sunt cel dintâi ce-a ridicat condeiul,
Din neam de țărani, ce-și duceau dorul, greul.
În loc de cerneală, aveau țărnă pe palmă,
Și-n loc de odihnă, sudoare și salmă.

Îți spun că te iubesc la nebunie,
Dar în cuvinte simple, nu bizare
Ca să nu-ntrebi de etimologie
Și eu să eludez a ta întrebare.

Intru pe terasă
şi privesc peste umăr,
un singur om,
multiplicat fără număr

Îmbrățișează-mă când norii cei grei mă dor,
Când pașii mei se pierd spre înaltul cer în zbor,
Când frigul lumii mușcă în taină din obraz,
Și-n suflet plouă iarăși, mereu fără răgaz.

Frunză cade.
Timpul clipoceste.
Pietrele râd.

ca o noapte înrămată
e această aducere
aminte;
uneori, o tresărire razantă