Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXXXVIII

Va veni o zi, când mă voi topi,
ca un fulg grăbit, spre un cer sporit.
Va veni un ceas, când lacrimi pe-obraz,
îndoind perdeaua, mi-or topi lin neaua.

De ce mă dor cuvintele

De ce mă dor cuvintele, te-ntreb?
Nu sunt ele doar aer, vibrații sparte

Sub acoperișul nopții, stelele șoptesc secrete,
iar umbrele se-mpletesc în dansuri ciudate,
ca niște fire de gând rătăcit,
pierdute între tavan și podea.

mă întreb
dacă luminii
îi tremură culorile
de emoţie

O rază de lumină
În geana dimineții,
O apă cristalină
Ce udă floarea vieții,

Isus s-a spălat pe mâini, nu-i pasă
Că trupul nu-mi mai este casă,
Și sfinții nu-mi mai sunt sfinți,
Părinții au uitat că îmi sunt părinți.

Când nu ai de sărbătorit
Sau nu- i destinul însorit,
Deschide sticla cu licoarea
Ce dă minutelor savoarea.

Pe drumuri uitate, în lungă căutare,
Mă pierd printre umbre, visând un alt sens,
Din clipe trecute rămâne-o chemare,
Un cântec ce-n suflet răsună intens.

Cu ochii într-un apus de soare,
Îți caut mâna să ți-o prind,
În cealaltă ții o floare,
Eu ți-am dăruit un crin.