Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: LXXXIX

Sunt arbori pe care
Eu nu-i înţeleg,
Sunt ani care trec
Printre arbori pe care nu-i înţeleg...

Văzuşi ciutura lăsată
Şi zăvorul tras din poartă?

Dară nu-ţi spusei Marine,

Mă retrag într-un exil,
Până-n luna lui april,
Să mă-ntorc la începuturi
Şi să-mi construiesc pe scuturi

aş vrea să schimb ceva în mine
pentru o vreme
să redevin copil
ar putea să doară

Gustă-mi galaxiile de pe buze
Ca mierea florilor de salcâm
Îmbibată în ultimii stropi
Ai otrăvii tale ce-mi curge prin vine

VIZIUNE

Lunecos transparent invizibil aproape
ușor vag undind umbela meduzei –

Binecuvântaţi poezia şi iertaţi poetul
Copilul din flori al zăpezilor de altăda
tă Atunci crăpau pietrele de prea mul
tă linişte Iar fetele aveau frumuseţea

A fost o vreme când;
purtam doar orizonturi
prin ramurile verzi.
În trupul nesăpat de-a timpului risipă,

O,splendoare de lumină,
Numai tu ai marea vină
C-am ajuns să mă desprind
De pământ şi să depind

Înainte de toate,
Tu Moarte: mori!
fă un duș-
vin și eu acuș'.