A. De ce pângi, o, dona Diana,
De ce ochiu-ți lăcrimează?
Nu ești sântă și frumoasă
Ca o dramă spaniolă?
Înger în patru colțuri, o stea cu barbă lungă,
Cine-a știut vrodată că tot ce eu iubeam
E-un dramaturg puternic, dar fără bani în pungă,
Un paralelogram?
Dați-mi arpă de aramă
Dar cu strunele de fier
Căci să cânt acuma cer
Ca un vânt ce se sfaramă
Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți
Și lumina-i îndrăgită
Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bârlad,
Șade tânăr domnul Vlad
Sub căciula-i țărănească
Lăsați clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă,
Lăsați turnul ca să miște a lui inimă de fier,
Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă
Că un suflet bun și nobil se îndreaptă cătră cer.
O stea pin ceruri o văd că trece
Și eu un nume i-am pus din zbor,
Numele unei inime rece,
Fără fior.
Pintre stânci de piatră seacă,
Auzi plâns de cucuvai,
Țipând noaptea tristu-i vai!
Când în nouri se îneacă
ÎNTUNERICUL
Tu care treci prin lume străin și efemer,
Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer,
Când pintre valuri ce saltă
Pe baltă
În ritmu uşor,
Lebăda albă cu-aripele-n vânturi