Fiindcă ai venit tu, teii dați în floare abia azi au început să-și răspândească miroasele.
Orașul e beat, tu ești beat, eu sunt beată.
Teii scot oamenii din case, noaptea, și-i umplu cu dorințe de tei.
Voi mai arde oare între lut și stea?
Vei mai ști ce gânduri trec prin mintea mea?
Voi mai plânge-n frunze toamna ce-a plecat?
Vei mai crede oare că nu te-am uitat?
Mai bine să nu te fi văzut nicicând
mai bine eu să fi fost rănită,
mai bine să nu te fi plâns în gând
şi să-apun liniştită.
Pe cine să întreb dacă exiști?
Lacul a refuzat să-mi răspundă,
răscolit de vâsle, parcurs de turiști
sau de vreo altă întrebare, mai profundă.
Din câmpurile-mbălsămate
De vraja serii în amurg,
Ți-aduc cuvinte-nflăcărate
Ca roșul apelor ce curg.
Erai păgână și frumoasă
Cum păru-l-așterneai pe masă,
lumina zilei, sperioasă,
se sfâșia ca o mătasă.
Io, din Valea Seacă,
Femeie săracă
Am învățat slova
Aici, în Moldova
E ora când bate în amurg
în grele orologii de aramă,
când arborii se leagănă sonor
și neștiute cântece ne cheamă.
de azi-dimineață iubito
de când te-ai trezit
mult mai frumoasă decât toate femeile din lume
îmi vine să alerg
Păcătuim, Fecioară Preacurată,
Prin faptă, grai și gând. Păcătuim:
Că doar din leagăn până-n țintirim,
E-un lung păcat viața noastră toată.