Prin casă-mi plimb amarul
Cu pasul măsurat.
Afară flașnetarul
Suspină ne-ncetat
De pe glodoasa, neagră cale
Nu se ridică ceața grea...
Tot scârțâind din balamale
Pornește-ncet o haraba.
Am sa plec intr-o zi,
Intr-un loc nestiut,
Intr-un munte secret,
Undeva in trecut.
Suntem umanitatea sub escorta,
Marsaluim îngenunchiati sub cer
Si, vai, pamântul nu ne mai suporta
Si ne înghite, ospitalier.
Feciorul cruce-și face-n prag.
Feciorul-și lasa cuibul drag.
Atâta-i sortit sa-mi rămână:
În zori la fereastră să viu.
Privesc: pare-un fund de fântână
Ograda-n veșmânt alburiu.
Văd capitala. Cât de sumbră e...
Ferestra mi-o deschid:
Se plimbă-n curte-n zi de octombrie
Căluțul prăpădit.
Ne-am întâlnit în schit, și-mi pare,
Că am trăit și-n rai cândva...
Și-am mers prin curțile murdare
Către blestem și muncă grea.
O, înger de Pază, ce mult te iubesc
În noaptea pustiului meu pământesc,
Căci fostu-mi-ai sfântă mireasă aici,
Târziu, deasupra restaurantelor,
Năduh și larmă-i în văzduh,
Și stăpânește zarva vocilor
Al pimăverii putred duh.