Apa încet se prelingea
În lacrimi pure pe obraz,
Un Univers nu-mi ajungea,
Să iubesc, cât mi-a rămas!
Problemele mereu apar
Problemele mereu apar,
Rezolvându-le dispar.
Cei ce fac rele vor fi pedepsiți
Să nu credeți că-n astă viață
Nu se respectă vreo povață,
Sfintele sărbători binecuvântate
Ne vor aduce mult bine în toate.
Vom promite solemn că vom fi mai buni,
Respectând iubitele datini din străbuni.
Noi oamenii mereu greșim
Prin viața dură când pășim.
N-avem oameni la putere
Să facă ceea ce se cere!
Atunci când soarele apune
Într-un sfârșit de luna mai,
Oamenii buni să se-adune,
Bucuroși, într-un colț de Rai!
Sunt pădurar din tată-n fiu.
Un om destoinic vreau să fiu,
Căci natura mă iubeşte,
Pădurea mă-ntinereşte.
La o margine de sat,
Cobor oile la vale,
Câinii buni nu au lăsat,
Să le iasă ursu-n cale!
Iubiți-vă unii pe alții
Cu vraja inimilor voastre,
Îmbrățișați-vă ca frații,
În valsul zărilor albastre!
În inima mea încăpătoare
Își face loc întregul Univers,
Mama este prima de sub soare,
Chintesența vieții, frumosul vers!