Hei, fătălău, ce zilnic ne sfidezi
Și ne împroști cu smârcuri cumpărate,
Eu, până ieri, mai căutam dovezi
Că minți și furi și le-ntinezi pe toate.
Amurg fanariot pe București,
În vremuri de corupție măreață,
Și-ntr-un vacarm de zvonuri și de vești,
Se-aude brusc, prin pâcle dușmănești,
Suntem așa cum ne-a făcut pământul
Și tot pământu-n tâmple ne apasă,
Pe Strada Eminescu bate vântul
Și-ntreabă nu știu ce, la el acasă.
Imprevizibil ești, de-o viață-ntreagă,
tot nefăcute ai făcut mereu,
dar, azi, înlăcrimat, te rog și eu,
mai protejează-ți inima beteagă.
Îmbătrânește paznicul de far
Și bezna în sprâncenele lui țipă,
Când el ne e mereu mai necesar
Și ni-i mai drag cu fiecare clipă.
Și nu mai sunt în câmpul nostru roade,
Și-abia visăm lumina unei pâini,
Craiova te așteaptă, Voievoade,
Să-ți dea puterea neamului în mâini.
Lui Fănuș Neagu, la 60 de ani
Ce amintiri puține au rămas
din cântecul de miri al unei nații,
în zațul tristei zile căutați-i
pe Ion și Doina pentru parastas.
Spune, cucule; ce-i viața,
De o cânți cu-atâta jale?
Nu răspund decât în fața
Marii Adunări Naționale.
Cu noi biografii și alte nume,
Ne-mpleticim grețos în temenea,
Nu-i libertate în această lume,
Ca să ne pierdem țara pentru ea.