Zefir de primăvară criminală,
Un rai sintetic razna prin oraş,
Aceleaşi flori din bulbi străvechi se scoală,
Minciuni în falimentul uriaş.
N-a mai ramas nimic, decât pământul,
Ar mai urma să-l vindem şi pe el
Şi să ne dăm, pe-un şlagăr, jurământul
Şi să ne facem slipuri, din drapel.
Şi după ce se-ntâmplă toate, toate,
Prăpăd moral şi lipsă de noroc,
Mai e şi-această secetă de foc,
Să n-avem apă, aer şi bucate.
Hai, jucaţi-vă de-a țara; puneţi-i mereu condiţii,
şantajaţi cu-Nalta Poartă, arătaţi spre orizont,
pe Români dispreţuiţi-i, morţii neamului huliţi-i,
nu mai şovăiţi, că vine ora marelui decont.
Haitele pleacă pe sate
Și lăcrimează flămând,
Se vor hrăni cu de toate,
Lucruri, fiinţe, pe rând.
Dar, vai, toţi cetăţenii care sapă
Și obosesc şi dorm şi sapă iar,
Lărgesc inconştient acest coşmar,
Lărgesc inconştient această groapă.
Şi dacă se întorc la matcă toate,
În ţară, în cultură şi în grai,
Din groapa morţii lor nemeritate,
Se vor scula popoarele de cai.
A mai trecut o eră socială,
Au mai murit nevinovaţi destui,
S-a mai intrat în primul an de şcoală,
S-a mai făcut curat printre statui.
O, țara mea, dughene și bazare,
Turcirea ta istorică ne doare.
O, țara mea, bazare și dughene,
Ne-am ridica și noi, dar ne e lene.
Vremurile grele care-au fost
Ne-au mai îndoit și ne-au și frânt,
Dar ne-au pregătit să suportăm
Vremurile grele care sunt.