Revăd gura ta lentă
( O întâmpină marea, din nopţi)
Şi iapa şalelor
Cazându-ţi în agonie
Atunci când mă duce gândul la Blok
atunci când mi se face dor de el,
nu-mi mai amintesc de versurile sale,
ci de-un pod, de-o droşcă, de Neva.
Copilăria mea cu degete pătate de cerneală
Dimineaţa clopetele
Muezinul în amurg
Colecţii de cutii vechi şi timbre
Din contemplare
mă trezeşte un fâsâit.
E cineva?. cum aş prinde-un pistol şi-aş trage.
Dar mi-amintesc
Tot stând cu somnul de vorbă,
lumina m-a-nvăluit.
Suprafeţele de apă verde forjează-oglinzi
pentru vulturi cu aripi vaste.
Să-mi stea chezaş nu e nimeni şi nici să-mi prindă
Crescând în afara faliei,
Oţetarul şi pinul
Jilavi de ploaie.
Se ivea de după dealuri
Noaptea-n umbre mohorâte,
Scuturând întunecimea
Din aripile urâte.
Să ştiţi: de nu veţi ridica
Din sânul vostru un proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Nu printr-o mare iubire,
Nu prin bogăţie, prin onoruri din anii maturităţii,
prin victorii în politică sau în război,
Vei avea zile senine.