Pe-ngusta plajă, la râpa-mi stâncos de veche,
brusturele şi-ntinde sărbătoreşte umbra cea lată –
demult, frunza-i stătea pe cârpătorul de pâine nouă,
demult, frunza-i – cât umbrela – o puneai şi tu
„ – De-Anul Nou, arhaicul, pardon de-oximoron,
dar mă refer astfel, la străvechea zi pelasgă, sau valahă,
de Întâi Mărţişor, când, ca de-un ciclic început, mă scol
parcă mai cu toţi zurgălăii pluguşoarelor din copilărie
Nani-nani, vidule,
nani-nani, vid frumos,
nani-nani, poligeneză…!
Doar combustia sinelui te-ajută să traversezi vidul –
În irişii acestei ore, când privirile-ţi sunt trase la xerox
de solstiţiul de vară, eu meditez profund, cu fireasca
bucurie-a secundei, că valurile mediocrităţii intră
în mult-aşteptata zi de reflux, că tornadele de manipulat
Tund iar trandafirii-nmuguriţi din faţa ferestrei mele
de martie – cei ce-mi bucură de-o vreme irişii, prin trei
anotimpuri, cei ce se-nspinează din privirea-mi
ca de pironit Iisus Hristos, ori ca de mesager celest
Nu ştiu de ce intră atomii în visele mele şi se-apucă
să-mi bârfească toate cele cinci elemente, metodic,
ştiinţific, liric şi curcubeu, pe toate feţele lor sferice –
doar întruchipează perfecţiunea cosmic-minusculă :
E-al treilea cântat al cocoşilor şi se trece la ora de vară,
bucurându-mă să constat că măiastra privighetoare
îmi administrează secundele-n regimul-de-lună,
că sublim-elansata ciocârlie are în grijă minutele mele
Burlanul de material plastic – dirijorul apei pluviale
de pe acoperiş, prin holul mic, pe lângă balamalele uşii,
de la intrarea roz-cotidian în cosmicul meu apartament,
ca o vulcanic-ruptură de stil, cât buzunarul stâng,
Se-nclină iar, puţin câte puţin, astfel se şi ridică
placa tectonică,
pe care-i a noastră Mare Pelasgo-Getică,
ori Marea Neagră,
Printre valahele brânduşe-ale Zalmoxianismului,
cu petalele buzelor ca borangicul, nişte episcopi –
din spaţiul antic-măreţei Dacii – propovăduiesc toate
cărţile creştinate, spre a se naşte eliadescul concept