Ai pornit în lume. Calci iarba,
calci pulberea pe vânt, zdrobeşti şerpii
din drum şi din marginea drumului –
şi nu mai ştii unde mergi.
– Mamă, ce caută-n casele noastre timpul
cu şerpii de fildeş,
cu viscolul crud, prin dragoste,
peste pietrele negre, înflorite ...?!?
Ce vrea să spună colosul de piatră,
acest sfinx înnebunit în tăcerea lui,
în liniştea lui de piatră, ce-i curge şiroind prin urechi ?
La rugul tâmplelor voastre, sfincşilor,
La marginea satului meu cu oase de zăpadă,
este mormântul Bunicii Floria...
Cea mai vie stea lunecat-a-n genune,
când i-au aşternut pat de argilă...
(Să rosteşti „Rugăciunea Mileniului al Treilea
către Sfântul Computer“, Domnule Cantemir,
mai devreme, te invit... !)
Trage
sarcofage...
Ursul
Râul
creşte grâul…!
Rebel –
Munte,
în cer, pun-te...!
Nistrul,
Lemnul
cară semnul...
„Lesa“
Eu strig
la sori de frig...
Fise