În noapte, cu sclipiri de luna plină,
Ai pus poezia vieții la rădăcină,
Iar în inimile noastre ai adus eternul tei
Și mereu ai reușit să fii mai bun ca ei.
În pădure-n jurul nostru s-au adunat mai multe nereide,
Voiau să-mi împletească părul meu jucând,
Cerul se-ntuneca și-ncet, strălucirea soarelui se-nchide,
Dar pentru noi totul era profund.
Eminescu-i izvor de iubire-n suflet glăsuind,
Plimbându-ne-n natură la pădurile de argint,
Cu cântecele dulci-n miresme de flori minunate
Și vântul puternic ce-adună frunzele moarte.
Un înger bun a venit în noaptea asta,
iar eu priveam la fereastră stelele
și îngerul a venit pe pământ
din lumea lui albastră și întunecată
Dacă vom pleca-n alte părți,
Înseamnă că ne vom despărți,
Iubind sau nu, suntem departe,
Dar ne vom întâlni prin moarte.
Minciuna e ascunsă-n ochii tăi,
Nu știu cum poți trăi cu așa văpăi,
Aș vrea să ghicesc uneori gândul tău,
Deși n-are bunătate și știu că e rău,
Nu trebuie s-avem frică să urcăm pe trepte de aur,
Acolo chipul nostru se oglindește-n azur,
Iar timpul prinde din nou aripi zburând spre stele,
Primind comori de dragoste din visele mele.
Multă bunătate se revarsă din soare de dragul meu,
Din inimi curate de care are grijă Dumnezeu,
Cu puterea lui se luminează cerul pe care l-a făcut,
S-ajungă de la mic la mare să fie cunoscut.
S-au dus norii cenușii
De când aștept, am vrut să știi,
Soarele are curcubeu de culori vii,
Ș-aș vrea zâmbind cu mine să fii.
Gata, timpul vreau să-l schimb,
Pentru clipe fericite,
Visuri și gânduri rătăcite,
Ce-mi vin acum în minte,