Colindăm și găsim pe Isus născut pe paie,
Lerui ler,
Mititel cu steaua lui în iesle rece,
Lerui ler,
Aș vrea un înger păzitor,
Să zboare până la aștri,
Să aibă un zâmbet cald pătrunzător,
Să pot zbura spre nori albaștri.
Privesc în gol un loc ce nu există,
Stau și analizez a mea viață tristă,
Stau la o masă cu capul aplecat,
Cu ochii triști am gândul îndepărtat.
Rătăcesc prin magazine,
Cu gândul să fie bine,
Dar de oameni mă izbesc,
Sunt așa mulți și de-abea reușesc.
În spital vezi atâta suferință,
Unii încearcă să vadă viața-n verde viu,
Dar unii pierd lupta cu ușurință,
Iar alții se gândesc " cum am să fiu".
Visam că sunt pe-un val înalt plin de iubire,
Pluteam cu pace-n inimă în neștire,
Vedeam în depărtare o lumină-n drumul meu,
Eram plină de nostalgie, dar eu așa sunt mereu.
Să colind acum,
Pentru-n an mai bun,
Liniște în țară,
Covidul să dispară,
Stau în casă și sunt călător într-o cetate,
Visez la zorii cu soare și raze dantelate,
Mi-i dor de nesfârșitele întâlniri cu pace,
Când inima-i pregătită pentru ce-i place.
Trec zile pe lângă noi nenumărate,
ajungem și noi ușor în etate,
avem uneori capul în nori și cu atâtea ploi,
iar vise urâte ne caută pe-amândoi.
Admir mult planeta noastră din a mea vedere,
Cu timpul ei de ploaie, vânturi și ninsoare,
Un univers ce-ascultă duioase ofuri și suspine,
Ce-au moștenit odată petreceri și ispite.