Un chip al Lethei,
și cîmpiile
Pline de slaba însă-aurita
lumină,
Primăvara chidoniană cu alaiul ei
De driade și nimfe,
Pășind în bătaia vîntului vijelios dinspre Tracia,
Prin tot acest păduros tărîm
Pășesc ferit prin rîul subteran
Și galbenele ape mă ascund.
Doar lancea mea deasupra mai răzbate
Primejdioasă răsărind din fund.
Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit,
Cei doi pumni omenești lacomi să-mplînte în soare
Astăzi eu vreau să-ntreb răzvrătit nesfîrșirea
Cum de-a-nchegat după-atîtea puzderii de ani
Zbor
Aburi pe zare
Praguri de mătase
Drag mi-i drag ca după goana drumului cu cîntice
Rebegit, cu-obrajii pară și cu gol în pîntice
Să pun pătura pe caii scânteioși ca văile
Casei albe sub zăpadă să-i străbat odăile
Sania-n popas de-o clipă și-a oprit cântările
Și de gerul ăsta strașnic, stană, depărtările
Pare-se că înghețat-au în a zării pulbere...
Și în sara ce se lasă prin scântei să spulbere...
Înjugat la căruța soarelui taurul din cer
Ca mura norului la apus de legământ.
La orice chindie privirea de copil e fericită.
În umbra rece a păsărilor de mireasmă
Se vede târziul miezului nopții de iarnă
Parcă în lumea morții și a umbrelor se știe
Că fără lumini a căzut mâna rgintie
De atâția ani nu i-am mai văzut chipul,
nu i-am încolăcit mijlocul,
nu m-am oprit înăuntrul ochilor,
nu i-am pus întrebări la lumina minții.