Faguri cu miere plini
Sunt ochii tăi umpluți cu soare,
Ochii tăi, iubito, ochii tăi nu-i voi mai vedea.
Iar mierea va continua mai departe să curgă în alți
Sufletul meu,
Închideți ochiul moale.
Ca și cum te-ai scufunda în apă,
Scufundă-te în somnul gol și alb.
Un șirag de sunete se zbenguie în mine,
Sărate și calde.
Mă împinge spre hăuri
Și-mi amețește creierul-cuțitul
Ca blestemate de vrăjmaşe pronii
Se-nfig în neam oraşele străine,
De multe limbi li-s uliţele pline
Ca-n jur de turnul vechii Babilonii.
,,Getici sidera pigra poli''* (Marțial)
În arhipelaguri întinse de-azur,
încet navighează uşoara triremă,
Cerul tău, ca un obraz de copil
între mângâierile sânului tău
de miresme și roade
Nu sunt altceva decât un canal
Mă voi face verde dacă va fi cazul
Dar toate speranțele-mi sunt moarte
Sunt un canal
Cărțile sunt iar pe rafturi îndepărtate, rupte.
Stau suspendată de perete, ca un tablou.
Nimeni nu m-a mai tras de păr.
Îmi țintuiră un cui în inimă, ca să nu mă mișc
Naufragiul unui trup într-altul
în noaptea lui, rapid, se afundă...
- Bulbuci șerpuind din viul străfund
pân' la cuta brodată - cearșaful.
E miezul zilei. Un parc.
Iarnă. Cărările albe;
movile simetrice
și scheletice ramuri.