Fidel și tot pe-atât de-ndrăgostit,
Nici o femeie n-avea cum cârti,
Deși fac larmă-ades – el n-a zdrobit
Nicicând un suflet; te putea vrăji
Alb de nea, până departe,
vălurit se odihnește.
Eulalia, din moarte,
trupu-i de cărbune-și plimbă
Scări de apă neștiută
suie Flora dezbrăcată.
Consulul întinde mâna
după tavă, pentru sânii
Ay, drumul, drumul, drumul,
Tinerei Fecioare
și al bărcii ei!
Ieri.
(Stele
albastre.)
Mâine.
Zilele de sărbătoare pe roți se-nvârtesc.
Călușeii le-aduc și le duc.
Albastră joie-verde.
În fiecare seară-n Granada,
În fiecare seară moare-un copil.
În fiecare seară apa se-așază
la taifas cu prietenii săi.
Vreau să rămână fără albie apa.
Vântul vreau fără văi să rămână.
Noaptea vreau fără ochi să rămână
Noaptea să vină nu vrea
ca tu să nu vii
iar eu să nu pot pleca.
Eu m-am pierdut de multe ori pe mare
cu auzul plin de flori tăiate proaspăt,
cu limba plină de iubiri și agonie.
Eu m-am pierdut de multe ori pe mare