De-ar fi de toate astea stăpânit,
Sau doar de câteva, în viața lui, –
Nebunule ce-l crezi pe-avar smintit,
Care-i scrânteala ta? Te rog să-mi spui:
Vrea poate să-nzestreze un spital?
Să-nalțe-o școală sau un dom – mai știi! –
Pe care să-și imprime chipul pal?
Sau poate năzuiește bucurii
E-al lui pământul! Navele-i aduc,
Cu fiecare drum, de peste mări,
Din Ceilon, China, parfumatul suc.
Gem carele-i prea pline, pe cărări,
El singur e cu-adevărat poet!
E gata să-ți arate, orișicând,
Cu patimă grămadă de bănet,
La care-atâți visează, colindând
Să-l plângi pe-avar? V-am spus: cu mai nimic
Își tine viața. Oare sfinții nu-s
Asemeni lui? Și fost-a vreun schivnic
Ce ține post bătut de Cel de Sus?
O, aur pur! Nu-i plângeți pe avari!
Plăcerea lor e veșnic fără saț,
Căci toate celelalte, mici și mari,
Se prind și-atârnă de-auritul laț.
in traducerea lui Aurel Covaci:
in traducerea lui Aurel Covaci:
in traducerea lui Aurel Covaci:
in traducerea lui Aurel Covaci: