2 a.m. lumina lunii. Trenul s-a oprit
pe un câmp. Departe, scântei de lumină dintr-un oraș
pâlpâie rece la orizont.
Ca atunci când un om alunecă adânc în visele lui
Albastră, iarba albastră
se ridică din asfalt
ca un cerșetor.
Frunzele brune,
la fel de prețioase ca
manuscrisele de la Marea Moartă.
Pe un raft în
biblioteca nebunilor
cartea de predici nedeschisă.
Ridică-te din mlaștină!
Peștii se zguduie de râs
când bate miezul nopții.
Norocul meu se tot umfla
iar broaștele cântau în
mlaștini pomerane.
El scrie, scrie…
clei plutea pe canale.
Barca peste Styx.
Mergi tăcut ca o ploaie,
întâmpină șoapta frunzelor.
Auzi orologiul Kremlinului!
Pădure năucitoare
unde Dumnezeu trăiește fără bani.
Ziduri de lumină.
Umbre târâtoare …
Noi, rătăciți în pădure,
în clanul zbârciogilor.