În scrânciobul din culme se dau flăcăi și fete,
Copile flori de aur, voinici cu negre plete.
-Iubito, zice unul, pe față 'ngălbenești,
Și ochii tăi în zare cu dor îi ațintești!
Zburată-i între îngeri,
O! copilaș iubit,
Și m' ai lăsat în plângeri
Cu dor nemărginit.
Bățor Cardinalul, ușurel de minte,
Pe-un cal alb de spume fuge tot nainte
Peste văi și râuri, peste munți de-adrept.
Tudora de la Târșor
La fereastră-i se ivește
Ca o floare de bujor
Ce în soare strălucește.
Copiliță albă! este 'n lume-o țară
Dulce și frumoasă ca o primăvară.
Acolo sunt păsări, acolo sunt flori
Domnișoarei A.
Copiliță, 'n calea vieții
Deie Domnul să 'ntâlnești
Romanță dedicată Măriei Sale Doamna
De-aș avea brazii lângă mine
Când stau închisă într' un palat
O! Soare, veșnic călător!
De mult n' ai fost în a mea țară,
Cu-al tău sărut fermecător
S' o faci a crede'n primăvară.
Târgoviștea e'n larmă în zid e Paști cu soare!
Vlad Țepeș încruntatul i-au pus o cingătoare,
O cingătoare largă de oameni înțepați.
Bătrâni cu bărbi albe, călugări, juni, bărbați,
I.
De secoli dispărută în noaptea neguroasă,
Tu azi apari la lume, Coroană maiestoasă,
Cu opt regești floroane, însemn nepieritor