Nu, nu! Du-te de la mine. De la ea abia ce am ieșit.
N-o să-mi pătez învelișul cu o strălucire mai pitică.
Căci aerul ce mă-nconjoară are o lumină nouă, ușurică.
Subțiri sunt brațele ei, ci strâns m-au înlănțuit.
Millwinii cei mici merg la baletul rusesc.
Movulli și verzulii sufletul micilor Millwinii
Se vedeau întinzându-se pe locurile de sus
Ca tot atâtea nefolosite șaluri boa.
Îți ții petala ta roză
Până ce timpul rozei e sfârșit,
Gândești că Moartea te va săruta pe tine?
Gândești că Întunecata Casă
„Al timpului potop amar”! A, mult prea bine,
Ci unde-i vechiul prieten ce nu s-a depărtat
Și mâna ți-a strâns când ai dat de glorie?
Îți știu prea bine cercul și poți să-ți spun pe cine
Lucrul ăsta, care are un cod și nu un cord.
A pus cunoașterea unde puteau fi afecțiile.
Și nimic acum
Nu-i disturbă reflecțiile?
Iată încă una din preavechile noastre iubiri.
Treci și taci, Rullus, întrucât zilei
I-a lipsit un ce după ce doamna asta a trecut;
I-a lipsit un ce. A fost doar marginală.
„Pan e mort. Marele Pan e mort.
Ah! Capu-l plecați, voi fecioare toate,
Și cununi îi împletiți toate.”
Doamne! ce bine făcut-ai pe ea privește la ea,
Ce mândră și mușată e;
Pentru nesfârșitele farmece revărsate peste ea,
Gata-s oamenii toți s-o slujească pe ea.
Ochii doamnei moarte îmi vorbesc
Căci aici a fost dragoste, nu spre a fi înecată.
Iar aici dorință, nu spere a fi ștearsă cu sărutări.
Ochii doamnei moarte, îmi vorbesc.
Omul ăsta știa căile secrete ale dragostei,
Nici un om n-ar putea picta asemenea lucruri de n-ar ști.
Și acum ea e dusă, care a fost Cipriota lui
Și tu ești aici, care ești „Toate Insulele” pentru mine.