Nu se poate decât o singură dată.
A doua oară nu este decât o amintire.
Dragi, lungi și creștinești de cimitire
în care inima mea o îngropam împărată.
Nevinovata, toată mirosea acrișor
Se uita cu ochi mari la mine
ca și când as fi avut vreun înțeles
Toată era ca de iepuri un nor
Patru evanghelii scrie-vom despre căderea
frunzei în toamnă.
Matei zice-va:
- Frunza de verdele verdelui cădea-va în toamnă.
Eroarea e proaspătă ca un copil
și neîncăpătoare în făptura lui.
E crudă, ca iarba în încolțire
și viguroasă ca duhul subțiorii
Cea mai mare raceala tot mai are un tu in mijlocul ei,
dupa cum focul cel mai mistuitor
se ridica din gura unui lemn
Chiar si dezesperarea poarta in pantec
Dacă ar fi să mă uit la mușuroaie
și dacă ar fi să mă uit la stup
dacă ar fi să mă uit la menhirul de cetate al termitelor
sau dacă-ar fi să privesc pe vârful muntelui
[ Gânduri ]
I
Urlă în mine inima
ca pasagerul lucid
într-un avion ce se prăbușește
în flăcări.
Ploua liniștit peste Ploiești
și-n cartierele mărginașe
casele își schimbau locul între ele
Eu sunt un mijloc de transport,
un fel de targă de carne
pe care pietrele mari ale piramidei
rănite la colțuri și pe suprafețe