Mai am un gând
pentru un fir de iarbă verde,
curândul din curând
când mă va pierde,
Mă băuseși de privire
îmi lăsaseși ochiul gol
și m-ai domolit în aer
pasăre fără de zbor,
- Ești trist asta-seară, îi spuse pasărea,
văd eu că ești trist...
- Nu, nu - răspunse soldatul.
- Și totuși par trist, zise pasărea cea albă,
Amintiri nu are decât clipa de-acum.
Ce-a fost într-adevăr nu se știe.
Morții își schimbă tot timpul între ei
numele, numerele, unu, doi, trei...
A e o literă. I altă literă.
pe care nebunul de mine le cântă pe citeră.
Câinele este un animal, iarba o plantă
din care nebuna de tine se saltă.
Cuvântul este un cap fără de craniu,-
un cimitir fără de morți.
Ah, Doamne, ce straniu mi-ai părut tu că poți,
un înțeles făr'de-nțelegere,
Fără să i se pună vreo întrebare
cel care înverzea și se ofilea
dădea răspunsuri.
Ah muzică, tu,
Îmi vine să plâng cu sânge,
să rămân când apa curge
și să ling această rază
care mă nechează.
Până la urmă, rămâne doar osul;
ce-a fost mai străin, mai înlăuntrul meu
cuceriți-l pe el, pe gloriosul
al cărnii și-al vinelor drept dumnezeu.
Ce puține sunt ale noastre din noi
și cât de puțină de murdărie, dezesperantă, Doamne,
este în noroi
și câtă de zgârcenie de alb se află