Sub lumina văzului tău
trupul meu
lasă umbră...
...iar când l-au văzut
că-şi priveşte atent chipul în
oglinda cupei cu cucută
l-au întrebat: „Ce faci?”
După ce-şi pierduse auzul
bietul Beethoven nu se mai temea
de piane dezacordate
ci
Ceea ce nu-i ajunge aurului
spre a deveni aramă
de orgă
e
Precum şi domniile voastre
îl ştiam doar pe Hamlet cel tânăr
veşnic tânăr
dar – mare surpriză! – îl întâlnesc pe
Logic chibzuind
pietroiul tăbârcit de Sisif
din zi în zi se face tot mai mic, mai nimic - în
aburcarea şi rostogolirea sa
Mi-a spus norocul:
„Nu ţi-am dat nimic
ca mai apoi să nu am ce-ţi lua –
mi-ar fi fost milă să te jefuiesc...”
Poezie
dulce-amară
pe nimeni nu l-ai făcut
cu adevărat fericit
În gura butoiului
propria-ţi umbră ţi se aşterne la picioare
şi
resemnat
...şi i-au găsit
în inimă
adânc
două aripi mari