De sfinți părinți și înțelepți, negreșit
Cu plăcere m-am lăsat povățuit,
Dar trebuie să nu dureze mult,
Căci vorbe lungi nu mi-a plăcut s-ascult.
Un zeu pare-un bărbat stăpân
Pe lacrima-i nătângă,
Dar când e zbuciumu-i păgân,
Să-i dea un zeu să plângă.
Toate lucrurile-ar merge de minune dacă
Omul n-ar trebui de două ori să le facă.
Cum gândiți sau să gândiți s-ar cere,
Nu mă privește pe mine .
Am făcut, în parte, cu plăcere,
Tot ce-ați dorit mai bun, mai bine.
Când te privești în oglindă,
Gândește-te că ochii ți-am sărutat
Și că eul meu prinde de mine să se desprindă,
Îndată ce te-ai îndepărtat.
Mult mai frumoasă ca o zi
Frumoasă este fata,
Sub cerul liber, orice-ar fi,
N-o pot uita – și gata,
Privighetoarea, de-a plecat,
Se-ntoarce-n primăvară,
Să cânte: multe n-a-nvățat –
Străvechi, dulci cânturi iară.
Stea-nclinată cu sfială,
Lumânare albă, crin,
Arde-n roșie beteală
Harul, când e har divin.
Ies mioare din fâneață,
Ce rămâne-i verde pur.
Dar e-un rai când prinde viață:
Toată-i flori pestrițe-n jur.
Am intrat în pădure
Deci pentru mine,
Și nimic de căutat,
Acesta a fost scopul meu.