Se retrage mlădioasă întinderea de apă.
În urnele ei soarele
Într-ascuns se scaldă.
Strugurii sunt copți, arat e câmpul,
Muntele se desprinde de nori.
Timp bun, întoarce-mi-te aproape.
Tinerețe, vorbește-mi
În ora aceasta abisală.
În blânda sa manta și în nimb,
De la sân fugară,
Batjocoritoare și se pare chemată,
O floare de palid jăratic
Brusc
cel limpede
stupoare
a imensității
Ce cântare s-a înălțat în noaptea asta
care întrepătrunde
ecoul cristalin al inimii
cu stelele
Ei se întorc în sus pentru a arde poveștile.
Vor cădea cu frunzele pe primul vânt.
Steaua, singura mea stea,
în sărăcia nopții, singură,
numai pentru mine, strălucești,
în singurătate strălucești;
O noapte întreagă
ghemuit aproape
de unul dintre oamenii noștri
măcelărit
Ce-i mai sfânt sub steaua milei?
Roza! Roza nouă-n care
O pasăre în zorii zilei
Ouă rouă și dispare.