Atingeți cu raza pâinii
puternicul zid al dinților săi
și zidul se va deschide singur.
Vedea-veți că dincolo
Pitisem cheia unui cântec,
A unui dor neterminat,
Pitisem cheia sub o pâine
Și fără grijă am plecat.
Mi-am mutat inima
În partea dreaptă
A pieptului.
Nu mai sunt la fel
Prin văi cu ierbi de brumă turma
Își paște tragic sieși urma.
În fluier intră frigul, ura,
Pe tine, vânt, te-am cuprins,
Vânt rostogol,
Crezând că ești
Dragostea...
Recunosc: Mi-e frică
Și nu-mi place să zbor
Cu avionul.
Dar zbor.
Cum să iubești ochii
Din care seceta vine
Pârjolitoare,
Seceta?
Trei scaune în casă am;
Un scaun pentru oaspeți
Primind cu drag vechi musafiri
Și musafiri mai proaspeți.
Poeții sunt copiii naturii.
Nimic mai trist și mai dureros
Decât poetul
Rămas orfan de mamă.
Ce fac copiii –
Vieți mititele?
Cresc.
Cu pâinea tăticului,