Piețe-n soare, vechi, și-n liniști.
Blânde-n aur, maici pe gânduri
Trec ca-n vis, albastre-n rânduri,
Sub zăduf de fagi și-n liniști.
La fereastră flori în glastre,
Înăuntru-o orgă-n cânt.
Umbre pe tapete aspre,
Dans nebun, ciudat răsfrânt.
Pe degetul din dreapta mea
S-a-ncolăcit înstelat
Numele tău.
Porumb înalt.
Tremură Luna
Cu mătasea lui jilavă
Subțiori.
Foicică foi de fragă,
Trăitu-mi-am viața-ntreagă,
Trăitu-mi-am viața-ntreagă,
Dar ca la-nceput mi-i dragă.
M-au plesnit peste chip,
M-au vărgat
Harapnicele vijeliei.
Dar mi-am păstrat ochiul
Cu priviri întunecate se scrutează-ndrăgostiții,
Ei, blonzii, strălucitorii. În bezna ce-ncremenește
Se-nlănțuie-n dorință brațele subțiri.
Cu-adevărat iubise el soarele ce cobora în purpură colina,
Potecile pădurii, cântecul de mierlă
Și bucuria înverzirii.
Stă-n seară locul gol sub brunul fard,
Pătrunsă-n aer groaznică duhoare.
Un tren cu tunet peste pod dispare –
Și zboară vrăbii peste arbuști și gard.
Ca-n vis te zguduie un roșu –
Prin mâini tot soarele se-adună
Și inima-n plăceri nebună,
Ți-o simți spre faptă, calmă, gata.