Sub roșii pomi plini de ghitare
Păr galben de fecioare saltă
Prin floarea-soarelui înaltă,
Car de-aur, sus, prin nori apare.
Blândul cântă în havuz. Albi nori
Cu gratii stau în clar albastru.
Merg seara oameni gânditori
Și calmi prin vechiul parc sihastru.
Pădurea ce, pierind, se-așterne –
Și-s umbre-n jur ca-ngrăditură.
Jivine ies de la căldură,
Pe când un râu lin unda-și cerne,
Negre ceruri de metal.
Vifor roșu pe-nserate
Zboară ciori înfometate
Peste parcuri frânte pal.
Masă de piatră.
Scaune goale de piatră.
Așteaptă
Întoarcerea din bătălii
Totuși, dincolo, ah,
De izvor și de măr,
De floarea-soarelui,
Vecia este săracă.
Când te-ntorci,
iubireo,
adu-mi privighetoarea
făgăduită.
Clipă este un grăunte,
Clipă-i floarea dintr-un pom.
Două clipe mai rotunde,
Sunt privirile la om.
Struguri tăiați și secare.
În toamnă și pace cătunul sărman.
Răsună înr-una ilău și ciocan,
Râs în porfir de frunzare.
Strigă vânători, lătrat;
După dealul brun și cruce
Iazu-oglinda oarbă-și duce.
Uliul țipă sus curat.