E-ntreaga devenire-o boală grea.
Dă suflul febrei la cătun ocol;
Dar semne face-un duh din crengi, domol,
Larg deschizând, cu teamă, inima.
Calm ea treabă face-n casă
Și deșartă curtea zace.
Într-un soc de lângă casă
Trist o mierlă cântă-n pace.
Noaptea pe pustia luncă
Ea în vis de febră umblă.
Vântu-ursuz scrâșnește-n luncă,
Luna-n pomi pândește sumbră.
Sună un fierar barosul
Și ea trece pe la poartă.
Saltă-argatu-aprins barosul,
Ea privește-alături moartă.
Slabă, răvășindu-și patul,
În dulci chinuri se deșteaptă
Și murdar își vede patul
În lumina de-aur dreaptă.
Seara-nsângerate pânze,
Nori peste păduri tăcute
Învelite-n negre pânze,
Larmă-n câmp de vrăbii, sute.
Treci printre femei și-ades
Tu zâmbești cu-ngrijorare:
Zilele vin temătoare,
Maci, la gard, văl alb își țes.
O, ce roșu-amurg! Albastră
Vița, licărind, se zbate
Prin deschisa larg fereastră,
Unde frici stau furișate.
La cișmea des, pe-nserate,
Stând vrăjită-o vezi, și iară
Apă scoate pe-nserate
Ciuturi urcă și coboară.
Însinguratul umblă mut
Prin miezul nopții înstelat,
Trezit din vise-i un băiat
Cu chipu-n lună sur căzut.