Tu faci tăcerea liliacului ce-și flutură ramurile
în tragedia mea a vântului și a inimii.
Tu ai făcut din viața mea o poveste pentru copii
în care naufragii și morți
Când mă privești
ochii mei sunt chei,
pereții păstrează secretele
spaima mea-i de cuvinte, de versuri.
o floare
nu departe de noapte
corpul meu nud
se deschide spre
...în sărut, nu în cauză
Quevedo
Luptă cu cuvintele ce ocultează
Primește această mină a bietei mele fețe
te rog să primești această dragoste
primește ceea ce e în mine și ești tu.
În noaptea dinspre tine
cuvintele sunt chei, sunt descuietori.
Și dorința de a muri e domnitoare.
Tu alegi legătura cu rana
în cazul în care ne vorbim tăcerea.
Tu faci din viața mea
această ceremonie atât de pură.
De aici el plecă în noaptea neagră
iar corpul său trebuia să locuiască în odaia aceasta
unde suspinele, pașii periculoși
nu vin, dar prezența lui
Cineva intră în tăcere și mă părăsește.
Acum singurătatea nu este singură.
Tu vorbești ca noaptea.
Te anunți precum setea.
vocea ta
nu este în stare să se desprindă de lucruri
de privirea mea
de care mă deposedezi