Frig ca nicicând s-a strecurat.
Detașamente în zbor au venit peste mare.
Golful, cu toate luminile, s-a predat.
Orașul a capitulat.
Afară cu zăpada din orașul cu miasme!
De străzi boarea fructelor meargă.
Risipiți stafide negre,
smochine aduceți și capere!
Eu însă singur zac
plin de răni, în zăgaz înghețat,
ochii mei zăpada
Potrivit puterii noastre nenăscute,
copiii mei din iulie, monștrii
care se zbat cu piciorul schilodit, nu se știe,
ciotul piciorului, nu se știe,
Vorbi,
și broasca sări
pe masă,
Suflă în chibrit,
I
Ram de palmier se frânge în nea,
trepte se răstoarnă,
orașul mort străluce în lumină
Rachete scânteiază-n galben soare;
În parcul vechi ce furnicar mascat!
În verzi oglinzi de cer priveliști cad
Și faunul strigând l-auzi cu-oroare.
Dispare-n pini un stol de ciori
Și seara de verzi cețuri se-ncarcă.
La dans fete-n cârciumă-aleargă
Când sună, ca-n vis, viori.
Lucește-n cerul verde-o stea subit
Și zorii în spital se simt, subțirii.
Ca-n vis bat clopotele mănăstirii
Și sturzul cântă în tufiș, smintit.
Vermină, șoareci și guzgani se-agită,
O oaste, pe podea sub luna plină.
Ca-n vis brusc vântul țipă și suspină.
Umbre de frunze mici la geam palpită.