Și cum mai puteam noi cânta
oscilând ușoare în vântul tristeții
și țiterele noastre erau aninate
ca o juruință, de ramurile sălciilor
Răsună puternic chemarea
pescarii ridică năvoadele vii
în apusul în care
glasul meu e pierdut peste mare
Primăvara înalță arbori și fluvii
sub a vântului intensă bătaie,
se nasc făpturile lumii
Din plante, pietre și ape
Deasupra culmilor toate
Pace stătu,
Din vârfuri cutremurate
Abia simți tu
Lăsați-mă în șea să-mi fac de cap!
Cu voi în cort și în bordei nu-ncap!
Și vesel călăresc din zări în zări,
Peste căciula mea, doar înstelări.
Mărirea ta e să nu poți sfârși,
Ursita – să nu-ncepi de veșnicii
Rostești în cântec bolțile cu stele,
Sfârșit și început sunt una-n ele,
Pe munţii tăi, in timpul din tinereţe
am construit un drum
sus printre castani;
Lucrătorii ridicau bolovani
Lumea întreagă s-a retras în inima Pământului
străpunsă de o rază de soare:
şi curând se va lăsa noaptea.
Când au venit păsări să miște frunzele
amarilor arbori din jurul casei mele,
(erau oarbe zburătoare nocturne
care forau cuiburi în scoarțe)
Piața Navona, în noapte, pe bănci
ședeam întins, căutând liniște,
și ochii mei cu drepte și volute de spirale
uneau stelele,