"Perdele-s lăsate şi lămpile aprinse"
Frumosul vers anume îl chemi acum în minte,
Vreun critic să te-nveţe, discipol să te facă -
Deschide poarta lumii cu coşul de cireşi!
S-au îmbrăcat cireşii în roșile cămeşi
Şi zarea în lumină de aur în spre seară.
O simţi deodată toată, cu o cutremurare,
Cum stăpâneşte peste micimea ta de om.
Se leagănă şi astăzi, când vântul suflă-n frunză,
Sus pe stejar-nălţată, căsuţa din copac.
Cu gazda mea bătrână ce bine mă împac!
îi duc bolnavu-mi suflet, de oameni să-l ascunză,
De propriu-ți vis prea plină,
lăuntrica-ți amploare
sau greul rouăi, floare
de roză,-n zori, te-nclină?
Vară: să fii trei-patru zile
contemporanul rozelor,- cu,-n jur,
parfumul ce-l împrăștie, pur,
rozariul lor cu-ntredeschise file.
Simți cât de-n mine te simt, oare,
roză deplină și rotundă,
că, iată, visu-mi te confundă,
cu inima-mi în sărbătoare.
Mă uit la tine,-ntredeschisă carte,
o, roză, cu atâtea pagini
trandafirii,- op magic în imagini
nicicând citit; care ai, însă, parte
O, ciută,-n ochi, cât codru ai
ce,-n umbra lui, te cheamă,
câtă încredere și, vai,
câtămai teamă,-
O altă oră care cade:
o coaja de banane deschisă în stea
el trăiește pe râu. Tunetul
unui concasor care zdrobește pietrele