În diamant tăcerea. Omule ascultă, învață:
În cârtița flămândă sub doliul din cărbune,
În culmea odihnită cu-o respirație-n gheață,
Când nu e încă șoimul rotit în soare-apune,
Nu. Ochiul ca un plumb liberat din pușca vânătorului,
Va trage-n aer firul văzut al unui zbor,
Lac cu oglinzi lucite în lunecata toamnă,
Septembrie taie trepte de piatră în răceală,
Un braț alunecă, dar celălalt se desface
Ca un șoim, ca un joc de cărți, ca o pălărie
A oceanului; în mâini, inima încă vie,
Meduza e, din fruntea și clopotul de alge.
traducere de Edmond Vandercamen
Printre crengile clătinate
Se arată obrazul furtunii,
Dar în ochii tăi se întoarce lumina.
Nopțile trec din mână în mână ca îmbrăcămintea bogatului
Desfac cearceafuri peste oasele ghețarilor
Șoldul colinelor primește lebăda umbrei
Sălciile întind lacului o oglindă.
(fragmente)
l
(fragment)
Dacă-mi ridic în soare trupul ca un ciorchine
Se vede irizarea sângelui prin aurora boreală,
În undă peștele luminii atinge hohotul rotund al pietrelor
Și orele sfârmă osul timpului ca niște maxilare.
Cu lebezi înserezi pe eșarfa de sânge,
Cu fruntea clatini marea în amintire-adusă
Din cavaler rămâne o liniște mai frustă,
În taur și-n păianjen se zvârcolește-un înger,