Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Foarte, foarte parfumate
Lăcrămioarele- aplecate
Spre pământ, nevrând spre soare
Să-și ridice-a lor splendoare
Mâine voi pleca la mama
Fiindcă mă cuprinde teama
Că trec zilele în goană
Și- am să plâng de dor sub lună.
Din frunze veștede de trup,
Prin frigul iernii, ne erup
Iubiri târzii cu ghiocei
La tâmple unde zburdă miei.
Așază-te pe patul dintre rânduri
Și nu mai scrie ale tale gânduri,
În perne de- amintiri să te afunzi
Când sufletul în brațe îl cuprinzi.
Se joacă micii fulgi de nea
Venind pe la fereastra mea
Apoi valsând se-ndepărtează
Căci ochii triști la geam visează.
Bună ziua! Mă scuzați, poate vă deranjez...
Poate că nu îmi pasă și nici nu mă jenez
Că vă-abordez direct, poate că sunt obraznic...
Înspăimântat de moarte de un prezent nemernic
Avea un fel de a privi,
Albastru, cel din colivii
Visat de pasări nezburate
Pe cerul plin cu nestemate.
Ghiocel imaculat
De lumină-nconjurat
Strălucește în pădure
Ca s-anunțe o schimbare!
Broasca gândului albastru
Sare de pe pat pe astru
Și orăcăie un muget
Înfigând cuțitu-n cuget.
Leoaică tânără e luni,
Ea saltă tragic din genuni
Printre "tu faci" și "trebuie"
Și-ți pune-n mână-o sabie.