Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Mă- întorc la rădăcini și azi,
Trecând prin munți, păduri de brazi,
Iar în orașul meu natal
Ajung trecând un ultim deal.
De câte ori mă legănai
Din mâna ta făceai un plai
Cu iarbă fragedă și flori,
A somnului de prunc comori.
Nu am uitat că sunt femeie,
Doar am pierdut a clipei cheie
Ce descuia ușa puterii
De- a fi o floare a durerii...
Fericiți cei ce pot zbura cu gândul
Precum apa care spală prundul,
Fericiți cei cu sufletul curcubeu,
Ei sunt cei ce iubesc pe Dumnezeu.
Dar din stele rătăcite,
Gândurile răscolite
In visare, îmi cuprinde
Zilele cele aride.
Să speli de vise fruntea caldă
În dimineți prea mohorâte
Și pe obraji speranța crudă
Să- ți șteargă gânduri prea cernite.
Când amintirile mă-îneacă,
Speranța unei stele, încă
Din noaptea palidă răsare...
Se bate miezul nopții, oare?
Atunci când pleci spre libertate
Să nu uiți că artistul poate
Să inventeze scena vieții
Spărgând zâmbind tăria gheții.
La sfârșit de an mi- e gândul
Că mă- apropii, îmi vine rândul
Să dau vieții socoteală
Pentru anul scris pe- o coală
Se- așterne iarna pe hârtie
Nici un cuvânt nu vrea să- învie
Căci inspirația e moartă,
Impasul e lacăt pe poartă.