Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Liniștea din jurul nostru
E un înger prins în monstru
Și pe drumul zilnic pașii
Scutură macii cei roșii
Un vuiet cuprinde timpanul subțire,
Un gând leșinat revine-n simțire...
Iar tună și-un fulger înfige în ochi
Puzderii de așchii desprinse din trunchi
O undiță cuminte în liniște așteaptă
Să simtă încordarea întinsă ca-altădată,
E liniște pe luciul ce a-ncremenit oglindă
De teama că un pește firul o să întindă.
Plin de-albine cu petale
Peste munte, peste vale,
Parcă ninge cu aripi
De fulgi mari scăpați din stupi!
Din bobocii de tristețe, flori
Ies în frig și tremură fiori,
Nu mai este vremea amintirii
Frumuseții blânde-a primăverii...
Lumina zilei ce se naște
Din rece-albastru de planete
Învăluie-n îmbrățișare
Un fir de iarbă, creangă, floare.
Dac- ar fi să fiu o floare
Care crezi c- aș fi eu oare?
Dac- ar fi să fiu o stea
Ai vrea din lumina mea?
Lipită- i iarna de urgie
Și e înfiptă bine- n glie,
Degeaba soarele prelinge
Căldura... iarna o va stinge!
Știi c-am fost puțin plecată
Pe un nor umplut cu vată?
Da, s-a întâmplat spre seară
Când privirea pe cer zboară,
Cu degetele- n cerul plumburiu
Frământ tristețea și simt că nu știu
Ce anotimp trăiesc în fulgii mari,
În simțuri moarte, fluturi temerari...