Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Iarba smarald lumina o filtrează,
Tăcerea de pe dealuri eclipsează,
Printre lănci ridicate, printre fire
O sângerie pată e-n trezire.
Curaj nebun în mantie de lână
Se toarce în fuior, ca o cadână
Într- un palat privește din freastră
La un deșert de- întindere albastră.
De dor mă doare amintirea
Copilăriei și într- o doare
Mă - mbrățisez cu primenirea
De gânduri triste... și e soare.
Cu pistrui pe față, fata
Dă bătăi de cap și tata
Nu mai știe ce metode
Să adopte... lncomode!
Nu credeam să pot a simți vreodată
Decăderea mare din viața curată.
Nu- nțeleg, cum Doamne am putut a trece
Dintr- o lume blândă, în cea rea și rece!
Tu ții tăcerea- în palme
Când stai pe deal, pe culme,
Poți s- o privești în față
Când vântu' - ți dă povață
În frigul crud al primăverii
Aduc omagiu învierii
Din fiecare ram ce crapă
În muguri cu zemuri și apă.
Printre crengile golașe
Frunzulițele sunt șterse
De un aer incă rece
De o iarnă ce nu trece.
Nimicul mă învăluie în noapte,
E liniște și ploaia scursă- n șoapte
De picături sparge tăcerea albă
A felinarului ce mă socoate oarbă.
Mă numesc Clipa...fixată de perete,
Fără sensul existenței, cu regrete
Pentru ce puteam să fiu și privesc rece
La ceasul nemișcat când secunda trece...