Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Iar plouă azi... a câta oară?
E-o pânză de-apă ce-i lăsată
De nori aduși de vânt în doară
Căci vremea bună e uitată...
Am să-ți mușc odată buza gândului care te-apasă
Ca să văd cum te trezești când te rătăcești prin casă.
Poate vei fi supărat că te scot din amorțeală
Dar aș vrea să îți prepar gânduri bune într-o oală!
Limpede pârâu de munte,
Amintirea ta nu minte
Când îmi spune că tu ești
Frate cu minuni celești.
Verde, Doamne, fă- mă verde,
Lumina din cer mă vede
Și simt seva Ta divină…
Sufletul meu Ți se-nchină!
M-am reîndrăgostit de tine,
Natură fără de sfârșit,
Să te îmbrățișez îmi vine
Dar ești aici și-n infinit.
E liber Eminescu, o știm cu toții-acum
Și parcă se mai vede umbra lui peste drum...
Se clatină pământul sub greutatea lui
Și rezonează codrul când scrie dumnealui!
Trezirea din somnul de peste noapte
Se face cu câteva dulci șoapte...
Aroma mentală de cafea fierbinte
Îmi pune trei trandafiri în minte!
Grebla gândurilor, ca și unghii-nfipte-n piele,
O întind ca să mai curăț noaptea de câteva stele
Ce sclipesc în ochii minții luminând prea dureros
Amintiri ca o tumoră ce-a ajuns până la os.
De ce renunți la primul tău impuls?
De ce îl controlezi așa de mult?
E inima pe care tu ai smuls
Din trupul simțămintelor drept cult
Stele albe și gălbui, puse una lângă una,
Mă îmbie să le-admir și să le privesc într-una...
Ca o mică galaxie se răsfață-n universul
De un verde prea închis ca să îl descrie versul!