Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!
Parfum puternic diafan
O iasomie, an de an,
Împrăştie în jurul ei
Şi te opreşti, chiar de nu vrei,
M-aş face floare de bujor
Ca să fiu în buchetul lor
De flori deschise, parfumate,
Pe ele să le am surate.
Plănge inima în mine
Fiindcă nu mai sunt cu tine,
Astăzi tare m-a durut
Sufletul că te-am pierdut.
Dac-aş putea, te-aş stinge-n sărutări,
Dac-aş putea, n-ar mai fi aşteptări,
Aş umple cu iubire cumplite depărtări,
Din dragoste, spre tine aş face mii de cărări.
Povestea muntelui ce plânge
E de demult şi inimi frânge
Fiindcă-i povestea celor care
Trăiesc la mare depărtare
Aproape de miezul nopţii
Aud scârţâitul porţii
Fiindcă vine o furtună
Şi se-aude cum tot tună.
Covor de flori de câmp pe dealul care
Spre seară mai ajung raze de soare
Şi vântul blând ce trece printre ele
Discret parfum va duce către stele.
Aş vrea să fiu culoarea verde crud,
Pe câmp să stau, cu rouă să mă ud
În fiecare zi de dimineaţă
Apoi să-mi scald în soare verde faţă!
Cănd e visul cel mai dulce,
Într-un somn ce te tot duce
Către lumea cea ştiută
De subconştient cernută,
Ştiu departe doi ochi verzi
De te uiţi în ei te pierzi
Şi cu firea şi privirea...
Care le este menirea ?